2 ani cu Maia

2 ani buni și nebuni 

Iată că azi s-au împlinit fix doi ani de când Maia-Maria a venit pe lume. 

De mult timp mă gândesc dacă să scriu sau nu povestea noastră , dar cred că e o poveste care poate încuraja sau inspira și alți părinți care trec prin experiența asta . Îmi doresc să vă fie de folos .

De la bal, la spital

Și să nu uit , azi s-au împlinit și doi ani de cand am zis da, mă rog, "ja" (pentru că locuim in Germania , daca nu v-ati prins 😅) în fața ofițerului de stare civilă . 

Deci noua chiar ni se potrivește zicala " de la bal , la spital ". La ora 10:00 am zis da, mă rog "ja" și la 18:06 Maia a fost scoasă din burtică. Avantajul a fost că majoritatea rudelor și prietenilor erau deja adunați la un loc , așa că a fost suficient sa comunicam doar cu o singură persoană care transmitea veștile mai departe .

Primele trăiri

Nu e ușor deloc , nu e ușor dacă ești la primul copil pentru că e totul nou, pentru că te așteptai la altceva , pentru că aveai alta imagine în cap , pentru că poate nici nu știai ce înseamnă un copil născut prematur, dar nu e ușor nici dacă mai sunt și alți copii acasă , atunci inima ta se împarte între cei de acasă și bebe din spital care se lupta pentru viața lui. 

Noi suntem în prima categorie, primul copil , prima experiență . Am intrat în pâine cum s-ar zice , dar la fel cum ea s-a născut prematur și noi am devenit părinți imatur. Mult mai repede decât ne așteptam.

Amalgam de emoții

Emoțiile ne-au copleșit. Mi se părea extrem de ciudat când lumea ne felicita, nu știam ce să simt: 

• să mă bucur că s-a născut ?
•  sa fiu tristă  că acum ea lupta pentru viața ei? 

Ce îmi amintesc e că primul "felicitări pentru bebe" pe care l-am auzit , m-a făcut pe moment sa uit de griji și să mă gândesc "Da! Uau! Mulțumesc , chiar s-a născut , noi chiar am devenit părinți ". 

A fost un amalgam de sentimente , de bucurie că s-a născut , că am devenit părinți , de tristețe că s-a născut mult prea devreme și pentru că totul era incert. Nu știa nimeni cum vor decurge lucrurile , dacă vor evolua într-un sens pozitiv sau dacă puiul mic și necopt nu va supraviețui , însă eu niciodată nu m-am gândit că vom pleca altfel de acolo decât cu brațele pline. 

Un copil perfect

Maia s-a născut la 26 de săptămâni și 4 zile cu o greutate de 630 de grame.  

Astăzi avem un copil sănătos care cântărește 9 kilograme și spun sănătos din punctul meu de vedere , pentru mine un copil care "umblă" toată ziua , care mănâncă, se exprimă, cum știe ea pe limba ei, dar se exprimă și e fericit, e un copil sănătos , pentru alții însă nu 😅 este un copil sub greutatea unui "grafic" (voi reveni cu detalii alta data legat de acest subiect), este un copil care nu merge in 4, încă și nici în picioare , ea adoptă poziția soldățelului "Soldat pentru luptă , CULCAT! ", se târăște pe burtă , doar că singura lupta e cine ajunge primul din sufragerie in bucătărie 😅. 

Însă cel mai important e că în ochii mei e un copil PERFECT și asta e tot ce contează . ❤️

Carusel de emoții

Primele 4 luni și jumătate le-am petrecut mai mult în spital , iar Maia doar in spital . A fost un carusel de emoții , când era bine , când era rău , când te întrebai " dar ce poate fi mai rău de atât ?", primeai și răspunsul , dar au trecut toate . Nu știm nici noi cum , dar au trecut . 

Susținere

Am avut și susținere morală , bunicile au fost alături de noi, practic au locuit la noi , prin rotație . Ele s-au ocupat de casă , noi ne-am ocupat doar de noi și de bebe . Recomand, astfel , tuturor celor care trec prin asta să caute ajutor pentru  casă , să nu mai trebuiască tata să se împartă între serviciu și cumpărături , să nu mai trebuiască mama sa se împartă între bebe și făcut mâncare și curat. Cine are posibilitatea să aibă un astfel de ajutor , apelați cu încredere , face enorm scăderea unor sarcini și griji de pe listă . 

Nici acasă nu a fost ușor

Când însă credeam că cel mai greu a trecut și am ajuns cu bebe acasă , a început o nouă etapă , la fel de grea. Maia a fost alimentată timp de peste 1 an prin sonda (voi scrie un articol detaliat și despre acest subiect ), a fost greu să mă pompez , apoi să îi sondez lapte, cu toate programările pe care le-a avut , practic a trebuit să îmi cumpăr un calendar , știți gluma aia "lasă-mă să verific în calendar "? ei la mine era chiar pe bune 😅 aveam uneori și 4-5 programări pe săptămână și nici măcar asta poate nu era atât de greu, că la un moment dat îți întri în ritm, devine rutină , cel mai greu însă mi s-a părut faptul că auzeam 100 de păreri diferite de la 100 de persoane și deveneam buimacă și confuză și nesigură pe mine. Dar toate astea s-au schimbat din februarie anul acesta . Cum? Voi povesti într-un viitor articol.

Daca ai întrebări , poți lăsa un comentariu și voi răspunde cu drag ☺️

Semnat - o mamă de prematur relaxată