Cel mai greu moment

 Cel mai greu moment din spital 

A fost șocul atunci când am aflat că voi naște în următoarele zeci de minute. Dar cel mai mare șoc știti care a fost defapt? Și nu l-am trăit eu, l-a trăit tatăl Maiei (Nonu, soțul meu). A crezut pentru câteva clipe că am pierdut-o pe Maia.

Eu mergeam dimineața după ce mă trezeam și luam micul dejun la Maia la spital. Stăteam la ea până la prânz și mă întorceam acasă. Acasă luam prânzul, uneori reușeam și să mă odihnesc puțin, alte ori nu, iar după ce termina Nonu munca mergeam împreună și stăteam până ne dădea voie programul lor. 

La 3 săptămâni după naștere, deși Maia era încă intubată se observa că se descurcă din ce în ce mai bine și mi-au spus că vor să încerce să îi scoată tubul și să-i pună mască de oxigen. 

Când am ajuns la Maia, avea deja masca de oxigen, dar fluctuațiile de oxigen erau foarte dese, îi scădea destul de des nivelul de oxigen, a avut nevoie chiar și de resuscitare. Pentru mine a fost groaznic să privesc cum copilul meu este resuscitat, dar am încercat să mă țin tare, cel puțin atâta timp cât eram lângă incubatorul ei. 

Asistenta care se ocupa de Maia în ziua respectivă a venit la mine și mi-a spus că nu trebuie să mă prefac tare și dacă îmi vine să plâng, atunci să o fac pentru că așa mă voi descărca. 

Am ieșit de la NEO, l-am sunat pe Nonu plângând, am încercat printre lacrimi să îi explic ce s-a întâmplat, m-a întrebat dacă sunt în stare să conduc până acasă sau sa ia el un taxi să vină la spital. Nu eram în stare de nimic în clipa aia. 

A ajuns cu taxi la spital, i-am povestit tot ce s-a întâmplat, i-am spus că în momentul asta îi pun tubul înapoi și când vor termina vom putea merge să o vedem. A reușit să mă liniștească, ne-am calmat și am mers până la baie înainte să urcăm la ea. Nonu mă aștepta pe hol.

Eu din baie auzeam că vorbește cu cineva, dar nu știam cu cine. Nonu vorbea cu asistenta, care mă căuta să îmi spună că au reușit să o intubeze cu succes. Însă ea l-a văzut întâi pe Nonu și i-a spus "Domnul Chiaburu, o căutam pe soția dumneavoastră. Să vă povestesc. Maia din păcate NU a reușit......" și a continuat să zică că nu a reușit să respire cu mască, a trebuit să o intubeze înapoi, însă lui Nonu i s-au închis urechile și a auzit doar "Nu a reușit", a crezut că am pierdut-o. 

Am ieșit din baie, am aflat deci cu cine vorbea, m-a privit cu o milă groaznică, nu i-am văzut niciodată privirea aia și nici nu îmi mai doresc să o văd, m-a luat în brațe și doar mă mângâia, nu spunea nimic. Îi bătea inima atât de tare. Și în tot timpul ăsta, eu neștiind ce s-a întâmplat, o întreb foarte calmă pe asistentă "Maia este bine?" și ea zice "da, este bine, tubul a fost reintrodus cu succes. Vom încerca din nou în câteva zile când va fi mai pregătită". Iar el când a auzit că Maia e bine, vă jur că a urlat în gura mare "cuuum? e bine ??????? offfff!", asistenta se uita nedumerită și atunci mi-am dat seama instant ce s-a întâmplat, i-am explicat și ei și am încercat amândouă să îl liniștim. Cât am urcat cu liftul picioarele îi tremurau și abia se mai ținea pe picioare, iar asistenta își cerea scuze într-o mie de feluri pentru faptul că a înțeles greșit ce a transmis ea. 

Dar după ce am ajuns la ea și ne-am convins cu toții că e bine, ne-am liniștit și ne-am bucurat ca niciodată să o vedem, să știm că respiră și că e în viață.

Ea e minunea noastră. ❤️