Treceți la conținutul principal

Cum am rezolvat constipația

 Cum am rezolvat blând și natural constipația Maiei? 


M-am hotărât să povestesc și asta, mai ales că am observat că este o problemă destul de des întâlnită în rândul copiilor. Să fie cu folos. 


Eram de puțin timp înscrisă la DoTerra și nu prea știam eu prea bine ce să folosesc, când să folosesc și mai ales pentru ce să folosesc. Și mi-a luat destul de mult timp să mă prind că pot rezolva chiar multe . 😅


Maia era constipată cu zilele, evident că avea și dureri de burtică, foloseam zilnic supozitoare, uneori o ajutam chiar și cu termometrul (când îmi aduc aminte de treaba asta îmi vine să îmi dau palme singură, dar aia e, bine că m-am trezit). 


Povestind cu îndrumătorul meu îmi spune că îi pot face un blend din uleiul digestiv și ulei de cocos și m-a sfătuit să renunț la celelalte mijloace. Și zic bine hai că o fac și pe asta, ce am de pierdut, că dacă nu funcționează mă întorc de unde am plecat. 


Eu auzisem că uleiurile astea sunt foarte bune, dar eram sceptică, ca oricine la început. Așa că m-am apucat de uleială. O dădeam cu acest amestec pe burtică și pe tălpi la fiecare schimbat de pampers și o masam ușor. 


După două săptămâni aceeași situație, deja îmi puneam întrebarea dacă funcționează, dar m-am gândit totuși să nu renunț. Ceva din mine îmi spunea să nu renunț. Dar vă zic sincer, a 3-a săptămână, când tot nu vedeam rezultate am vrut să renunț. M-am gândit ok, de mâine revenim la supozitoare, asta e, am încercat, se pare că la noi nu a funcționat. 


Ce credeți? Începând cu ziua în care am vrut să renunț, problema s-a rezolvat și de atunci rezolvată a și rămas


A fost prima noastră reușită, dar care a avut cel mai mare impact! Mă bucur că nu am renunțat și am perseverat, pentru că astfel am scăpat de problemă natural și blând


Și a avut cel mai mare impact pentru că am înțeles că NU atunci când "crezi" se întâmplă, eu eram destul de sceptică, a fost doar o încercare pentru că oricum nu aveam nimic de pierdut, deci NU e cu efect placebo, dar cel mai important e că am înțeles că NU e o baghetă magică pe care o folosești o dată, sufli de două ori, hocus pocus și s-a rezolvat tot. Am înțeles că problemele în funcție de gravitatea lor necesită timp și perseverență. Iar pe lângă toate astea am înțeles că pot rezolva multe, trebuie doar să mă informez, să întreb, să caut.


Astăzi avem o burtică fericită și doi părinți liniștiți.



De atunci, produsele DoTerra sunt un sprijin în orice problemă pe care o întâlnim și reușim mereu să ne susținem natural și blând. ❤️ 


Așa am reușit să fac trecerea de la o mamă panicată și obosită, la o mamă relaxată și asumată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

2 ani cu Maia

2 ani buni și nebuni  Iată că azi s-au împlinit fix doi ani de când Maia-Maria a venit pe lume.  De mult timp mă gândesc dacă să scriu sau nu povestea noastră , dar cred că e o poveste care poate încuraja sau inspira și alți părinți care trec prin experiența asta . Îmi doresc să vă fie de folos . De la bal, la spital Și să nu uit , azi s-au împlinit și doi ani de cand am zis da, mă rog, "ja" (pentru că locuim in Germania , daca nu v-ati prins 😅) în fața ofițerului de stare civilă .  Deci noua chiar ni se potrivește zicala " de la bal , la spital " . La ora 10:00 am zis da, mă rog "ja" și la 18:06 Maia a fost scoasă din burtică. Avantajul a fost că majoritatea rudelor și prietenilor erau deja adunați la un loc , așa că a fost suficient sa comunicam doar cu o singură persoană care transmitea veștile mai departe . Primele trăiri Nu e ușor deloc , nu e ușor dacă ești la primul copil pentru că e totul nou, pentru că te așteptai la altceva , pentru că aveai al...

14.09.2023 Ziua în care s-a născut Maia-Maria

  Ziua care ne-a schimbat viața  Am decis să povestesc cum și de ce a venit Maia-Maria atât de repede pe lume. Va fi un articol mai lung, așa că luați-vă timp.  Mai țineți minte când eram mici și ne cerea "profa" de română să facem un rezumat dintr-o carte sau o poveste și noi subliniam trei sferturi din carte sau poveste pentru că totul ni se părea important? Asta am făcut și eu în acest articol. M-am chinuit să fac un rezumat , dar nu mi-a ieșit.  O sarcină perfectă După o sarcină perfectă, la care visează orice femeie, o sarcină fără grețuri, fără stări de rău, cu puțini nervi 😅 dar totul hormonal , justificabil, nu? Am ajuns aici, uite că nu a fost atât de perfectă.  Singurul lucru puțin ciudat a fost că am luat foarte mult în greutate într-un timp foarte scurt și spun ciudat pentru că sunt multe femei care iau mult în greutate în sarcină, dar de la 49 de kg ajunsesem la 64 de kg în numai 26 de săptămâni și m-am și umflat foarte tare în ultimile 2 săptămâni...

Cel mai greu moment

 Cel mai greu moment din spital  A fost șocul atunci când am aflat că voi naște în următoarele zeci de minute. Dar cel mai mare șoc știti care a fost defapt? Și nu l-am trăit eu, l-a trăit tatăl Maiei (Nonu, soțul meu). A crezut pentru câteva clipe că am pierdut-o pe Maia. Eu mergeam dimineața după ce mă trezeam și luam micul dejun la Maia la spital. Stăteam la ea până la prânz și mă întorceam acasă. Acasă luam prânzul, uneori reușeam și să mă odihnesc puțin, alte ori nu, iar după ce termina Nonu munca mergeam împreună și stăteam până ne dădea voie programul lor.  La 3 săptămâni după naștere, deși Maia era încă intubată se observa că se descurcă din ce în ce mai bine și mi-au spus că vor să încerce să îi scoată tubul și să-i pună mască de oxigen.  Când am ajuns la Maia, avea deja masca de oxigen, dar fluctuațiile de oxigen erau foarte dese, îi scădea destul de des nivelul de oxigen, a avut nevoie chiar și de resuscitare. Pentru mine a fost groaznic să privesc cum cop...