Sonda
După cum am mai spus , Maia a fost mult timp alimentată prin sonda. Pentru cei care nu cunosc ce este (cum a fost și cazul nostru ), este un furtunas care este introdus prin nas sau gură și împins până în stomac, pentru alimentare , adică practic mâncarea ajunge în stomac prin acest furtun .
Fiind născută cu o greutate atât de mică, Maia a avut sonda de la naștere. E urat sentimentul când o vezi pentru prima dată, dar cu timpul te obișnuiești cu ideea și înțelegi care e rostul ei.
Maia era alimentată cu lapte matern. Din prima zi de la naștere eu am folosit o pompă electrică. Mi-am dorit enorm de mult să îmi alăptez copilul, nu am reușit să facem asta, dar măcar a fost alimentată cu laptele meu o perioadă de timp .Nu a fost ușor, cel puțin la început, până m-am obișnuit, dar după mă simțeam de parcă am făcut asta toată viața. Am trecut și printr-o mastită "frumoasă" și dureroasă, dar asta e o altă temă.
După aproximativ 3 luni de viață, s-a decis că e momentul potrivit să începem să o învățăm pe Maia să sugă la biberon și la sân. Bebelușii se nasc cu această abilitate, dar unii prematuri, mai ales cei născuți extrem de devreme, nu. Ei trebuie învățați. În mod normal nu durează chiar atât de mult, dar în cazul nostru au fost 3 operații înainte și s-a considerat că a trecut prin suficient stres și că nu e asta tocmai o prioritate. Eu nu știu dacă au fost cele mai bune decizii luate atunci, dar probabil daca aș mai trece vreodată prin experiența asta aș schimba multe.
Prima dată bineînțeles că s-a înecat de a rămas fără aer, a trebuit să fie resuscitată de către medic. Bineînțeles că m-am speriat. Și a doua oara s-a înecat și a treia , dar încet încet, Maia începuse să se descurce foarte bine. Ajunsese să bea din biberon chiar și 90 de ml de lapte , iar din sân chiar 50 de ml. Dar dintr-o dată totul s-a schimbat brusc. Nu a mai acceptat nimic în guriță, nici biberon , nici suzetă, nici sân , absolut nimic. Bineînțeles că toată lumea a dat din umeri și mi s-a spus că "se mai întâmplă". Părerea mea de mamă din ce am observat, e că din cauza unui medicament foarte puternic pe care l-a primit, a dezvoltat o ciupercă pe limbă și ăsta e motivul pentru care ea nu a mai acceptat nimic oral. A urmat o altă operație și ultima de altfel, în urma căreia iar s-a făcut o pauză cu învățatul, pe baza aceluiași motiv, stresul.
La scurt timp am ajuns acasă, am continuat la fiecare masă să îi oferim și biberonul, dar plângea și nu îl voia, eu mă pompam înainte de fiecare masă și ajungeam în final să sondam. Trebuia să sondam laptele foarte, foarte încet, ne lua uneori chiar și o oră, pentru că s-a ales și cu reflux. Eu cred că refluxul l-a căpătat când i s-a mărit cantitatea de lapte într-un timp scurt. Bineînțeles că am discutat asta cu medicii, dar ce știu eu, că eu nu sunt medic. Răspunsul a fost " așa trebuie ".
Am inceput sa mergem la logoped , pentru a fi ajutată pe partea de supt. La fiecare masă noi îi ofeream și biberonul, dar Maia nu accepta sub nicio formă. Așa am ținut-o până am inceput diversificarea. La început a acceptat foarte bine mâncarea, dar de fiecare dată după ce făceam câte o intervenție medicală (RMN de exemplu ) sau mergeam la medic Maia refuza cu vehemență mâncarea și nu pentru o zi sau doua, ci săptămâni sau chiar luni. Mâncarea trebuia să fie foarte fin pasată, pentru că altfel își facea "GAG" ( adică își provoca greață) și nu mai accepta deloc.
În urma multor recomandări, ne-am înscris la un centru specializat de aici din zonă pentru problemele pe partea de mâncat , mestecat , înghițit. Toată lumea ne spunea că acolo este soluția, iar noi ne-am agățat de ea. Am fost puși pe o listă de așteptare și într-un final după 8 luni am primit programare, în februarie anul acesta. Urma să stăm acolo, eu și bebe pentru 3 săptămâni. A fost foarte dificil pentru noi să ne separăm de soț/tată, dar credeam cu vehemență că e un sacrificiu de moment pentru un mare succes. Bineînțeles că nu am rezolvat absolut nimic acolo, nu vreau sa intru în foarte multe detalii legate de acest subiect, dar asta a fost momentul în care mi-am dat seama că lucrurile nu merg în favoarea noastră, ci în defavoarea noastră și că se trage de timp.
Să explic un pic și de ce am avut acest sentiment. Dacă ar fi fost după mine eu aș fi scos sonda de tot. Pentru că Maia ajunsese în punctul în care primea lăptic prin sonda doar dimineața și seara , iar în rest manca pireuri pasate. Dar îmi era frică să fac lucrul asta , pentru că mi s-a indus starea asta de frică. Mie mi se părea că e inutil să țin sonda doar pentru cele două mese de lapte pe zi, dar mi s-a spus și înainte că ea nu are greutatea suficientă, că bebelușii TREBUIE să primească lapte până la cel puțin vârstă de 2 ani și că îi trebuie mai multe lichide (nici apa nu bea), pentru că asta ar putea fi și cauza constipației. Și în loc să primim soluții cum să facem să scoatem sonda, primeam doar amânări din cauza acestor motive și în loc să lucreze cu ea să eliminăm mesele prin sondă, noua ni s-a mai introdus o masă "sondată". Așa că Maia începea să refuze pireurile pentru că era satulă de la lapte și pentru că nu făceam altceva toată ziua decât să sondam și să ne rugăm de ea să mănânce și o lingură de pireu. În doar câteva zile, tot progresul nostru pe care îl făcusem acasă, se stopase.
Acesta a fost momentul meu de TREZIRE, în care am zis gata, stop, până aici. Puterea e în mâinile MELE și nu în mâinile altora. Am reușit să plecăm acasă mai devreme decât trebuia, adică doar după o săptămână și am ales sa fac totul așa cum simt, fără să mai ascult de alții. Pentru că asta a fost CEA MAI MARE GREȘEALĂ pe care am făcut-o, eu ca mamă, ascultam mai mult de celelalte persoane "specializate" și nu ascultam de INSTINCTUL MEU. Am decis sa îmi ascult sufletul și intuiția.
 |
| Ultima zi cu sondă |
Acasă am reluat programul nostru, iar într-o seară, la scurt timp, plasturele de pe năsuc care susținea sonda s-a dezlipit, fiind seară și aproape adormită, am decis să nu înlocuim plasturele și să scoatem sonda. Și ăla a fost momentul în care Maia de atunci nu a mai avut plasturi pe nas.
 |
| Prima zi fără sondă |
Maia ia în continuare greu în greutate, dar eu nu îmi mai fac probleme și griji în privința asta. Și aici îmi permit să citez un om drag mie, Feli Popescu, care a contribuit mult la schimbarea mea în bine , "eu nu am auzit de vreun copil care să stea cu mâncarea lângă el și să moară de foame ! Copilul mănâncă atât cât îi trebuie!" (vă invit să îi urmăriți Blogul și nu numai https://feli-popescu.blogspot.com/ , sunt informații prețioase).
Maia este slăbuță , dar este SĂNĂTOASĂ. Mănâncă, este activă, se joacă, este inteligentă foc, iar pentru mine asta înseamnă un copil sănătos. Ca să nu mai zic că Maia acum bea apă ( tot într-un grup de mămici am văzut recomandată această sticlă de apă și am comandat-o și noi, nu știu de ce, dar e singura care a funcționat și la noi, după sute de sticle, sticluțe și biberoane cumpărate, voi lăsa poza mai jos) și cel mai important Maia astazi mănâncă mâncare normală în toate formele ei, rar când mai acceptă pireuri, vrea mâncare de oameni "mari".
Deci dragi părinți, care sunteți în situația asta. Nu disperați! Știu că e greu, știu că uneori e stresant și frustrant, dar disperarea noastră nu face altceva decât să înrăutățească situația. Acceptați situația, trăiți cu ea și detașați-vă emoțional de problemă.
În momentul în care eu m-am relaxat și m-am detașat emoțional de această problemă (am avut și ceva ajutoare în sensul ăsta) și automat și ceilalți din jurul meu, în primul rând COPILUL (o mamă calmă are un copil calm, o mamă fericită are un copil fericit și invers, pentru că da! copiii ne simt!), apoi tatăl, bunicii și toți ceilalți, lucrurile au început să decurgă natural și problema în puțin timp a fost rezolvată. Asta a fost cel mai important.
Iar pe lângă, am continuat cu terapia de logopedie, i-am dat fetei pufuleți și biscuiți TUC pentru învațare și practică (da, au sare, știu, pentru părinții care sunt total împotriva sarei, există și pufuleți și biscuiți în genul celor de la TUC, ca textură, care se rup și sfărâmă ușor ,FARA SARE), acestea sunt "instrumentele" care ne-au ajutat pe noi la desensibilizarea guriței și care au făcut trecerea de la mâncarea fin pasată la mâncarea de oameni "mari". Astăzi avem un omuleț mic, care mănâncă ca oamenii "mari".
Puterea e în mâinile voastre, nu în mâinile altora. Noi suntem singurii care ne putem rezolva real problemele, cu ajutor, dar puterea e în noi.
Semnat - O mamă de prematur relaxată
Comentarii
Trimiteți un comentariu